Sări la conţinut

Aşteptare

iunie 2, 2010

„Dacă, aşteptând să se răcească puţin cafeaua, te aşezi pe canapea şi îţi laşi peoapele să coboare – te miri singură cât de repede începe mintea să ţi se împăienjenească a somn… Da, o oboseală atât de mare… O istovire pe care o simţi în fiecare fibră, în vreme ce gândurile îşi încetinesc rotirea – fibre haotice, care vibrează zvâcnit, strânse de o gheară neagră. Gândurile, rupându-se, lipindu-se, mişcându-se tot mai lent, până când nu mai eşti un ghem bine strâns, eşti doar o pată care suge, se întinde şi se lăţeşte, şi în mijlocul ei nodul care adună fibrele. Firele. O gheară neagră se închide şi se deschide cu un bocănit surd, trăgând, prin carnea ta istovită, firele. Curentându-te de nelinişte, ritmic. E târziu, e foarte târziu, măcar o clipă să uiţi că n-a venit, că e târziu, bocănitul surd al sângelui în tâmple, în urechi, în mijlocul ghemului trage firele până la capătul lor depărtat, curentându-te. E târziu, e târziu, dar acum-acum-acum-acum are să vină, ai să-i auzi paşii prin curte, acum-acum-acum îi auzi? îi auzi? are să vină? n-are să vină? Acum, acum ai să-i auzi paşii prin curte, pe scară, în faţa uşii, nimic, decât tic-tacul pendulei din hall, ca o răsuflare străină, egală, ca o prezenţă străină, mereu alături, mereu nevăzută, care te urmăreşte, e atât de uşor să se ascundă printre mobilele vechi, în penumbra prăfuită a casei, ca să te urmărească, şi inima, care va plesni sub strânsoarea neagră, şi firele care se trag ritmic, care se strâng, curentându-te de nelinişte până în vârfurile unghiilor, până în adâncul moale şi întunecat al creierului, uită. Uită, uită, nu te gândi, nu te gândi, uită, tic-tacul egal al pendulei în hall, în mijlocul ghemului, o răsuflare disperată sub gheara neagră, un gâfâit disperat şi bocănitul sângelui, mereu şi mereu, geamul ce dă afară în curte luceşte de noapte şi niciun bocănit pe pavaj, pe trepte, doar cineva care stă nevăzut alături, care te urmăreşte, şi nici telefonul nu sună măcar. Trosneşte doar boazeria casei, doar scara, e târziu, e tot noapte, tot linişte, tot n-a venit şi, desigur, nici nu va mai veni vreodată…”

fragment din romanul „Dimineaţa pierdută”Gabriela Adameşteanu

Reclame
5 comentarii leave one →
  1. iunie 2, 2010 3:57 pm

    S-ar putea sa te cred in legatura cu Gabriela Adameşteanu. Dar voi citi dupa ce rup lanturile depresiei ca sa nu fiu trasa spre una clinica.

  2. iunie 3, 2010 10:47 pm

    ‘Cause I’m broken when I’m open
    And I don’t feel like I am strong enough
    ‘Cause I’m broken when I’m lonesome
    And I don’t feel right when you’re gone away

  3. iulie 20, 2010 8:43 am

    Mi-a revenit coletul inapoi, ce inapt sunt, am scris Medgidia … futui sa-i fut de treaba.

  4. iulie 20, 2010 8:44 am

    pls delete bad words, bad bad bad language 😦

  5. ianuarie 25, 2011 12:18 am

    Mesaj de la un vechi amic :

    ” Am plecat de la vechea adresa. Ma gasesti la subject12358.wordpress.com . Mi-e dor de tine si de vechea gasca… NT. „

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: