Sări la conţinut

Între zi şi noapte

februarie 3, 2010

Nu mai vreau frig. Nu zăpadă. Nu ger. Sunt, categoric, o creatură solară, dependentă de căldură şi de lumină. Chiar dacă de foarte multe ori am gânduri de-a dreptul morbide, depresive; asta se întâmplă tocmai pentru că în acele momente îmi lipseşte mediul meu luminos, cald, confortabil, moale, primitor, îmi lipseşte ziua mea de iulie.
Am recitit „Între zi şi noapte” a lui Henriette Yvonne Stahl. Mi-am dat seama că sunt în acelaşi timp şi Ana, şi Zoe. Sunt în mine două prietene, la fel ca în carte, una care a renunţat demult, iar alta care nu va renunţa niciodată. Dacă o Zoe m-a ţinut pe loc ani, ba chiar m-a tras în hău, conducându-mă cu perseverenţă spre final, o Ană m-a salvat de fiecare dată, datorită Anei din mine azi sunt aici, respirând, vrând, sperând, fiind. Nu ştiu dacă în „povestea” mea Zoe chiar a murit, dar ştiu că Ana e pe zi ce trece tot mai puternică, doritoare de viaţă, de lumină, de adevăr, de libertate.

„În singurătatea camerei, Ana scrise:

Am cunoscut cenuşa topită în sânge,
Pustiul până la cer,
Iar mâinile întinse
Au implorat eternitatea,zadarnic.

Îngenuncherea până la sânge,
Până la leşin,
A rămas piatră de mormânt
Pe rugăciunea tristă ca moartea.

În noapte geamătul n-avea ecou,
Gândul n-a prins viaţă,
Lacrimile s-au întors în inimă,
Plumb topit,
Pecetluind păcatul.

Doamne, vreau mângâierea stelelor,
Înfiorarea dezlegărilor,
Vreau răsăritul soarelui,
Vreau viaţă din viaţa ta.”

Reclame
4 comentarii leave one →
  1. februarie 7, 2010 12:15 pm

    Nu fi atat de rea cu iarna, este cel mai curat si neamestecat anotimp. Pentru mine este cel mai veritabil anotimp 😀

    Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada,
    Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada;
    Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi,
    Raspandind flori de gheata pe ai tarii umeri dalbi

    Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!
    Cu o zale argintie se imbraca mandra tara;
    Soarele rotund si palid se prevede printre nori
    Ca un vis de tinerete printre anii trecatori.

    Tot e alb pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare,
    Ca fantasme albe plopii insirati se perd in zare,
    Si pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum,
    Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum

    Dar ninsoarea inceteaza, norii fug, doritul soare
    Straluceste si dismiarda oceanul de ninsoare.
    Intr-o sanie usoara care trece peste vai …
    In vazduh voios rasuna clinchete de zurgalai.

    (1868) Pasteluri

  2. februarie 8, 2010 4:57 pm

    imi place cum ai ales melodia sa se potriveasca cu cele scrise 🙂
    btw… we asta am fost la munte… pe platou in bucegi… sa vezi acolo cum arata iarna 😀 ne-a inghetat apa in sticla 🙂

  3. februarie 20, 2010 6:36 pm

    Hello, ai o leapsa la mine pe blog! 🙂

  4. martie 13, 2012 5:32 pm

    mi-a placut tare mult aceasta carte dar am si plans….atata nedreptate…sensibil scrisa..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s