Sări la conţinut

Cosmarul…

octombrie 29, 2007

Se opreste deodata in mijlocul drumului. Pentru o clipa a uitat care este scopul „plimbarii” lui. Isi aminteste ce a spus acasa: ca merge pana la cofetarie pentru o prajitura (i se facuse brusc pofta) si ca iese putin la aer. Atmosfera din camera lui il sufoca. Oare a crezut cineva in minciuna lui?! Acum chiar isi doreste ca drumul interminabil sa duca la acea cofetarie inventata..
Dorinta lui se stinge, insa, repede, si-n locul ei simte, pentru a-nu-stiu-cata-oara, acea durere fizica insuportabila, venita parca din neant,strangulandu-l in carapacea sa de otel,anihilandu-i orice simt si putere. Stie ca exista doar o singura cale de a o imblanzi si mai stie ca nimic nu-l mai poate opri. Tremura la gandul ca-n curand va ajunge la farmacie – locul in care se opreste zi de zi si care-i ofera posibilitatea de-a uita tot calvarul care-l mutileaza de ceva timp – si-si va procura pilulele salvatoare, pilulele – minuni. In viziunea lui acestea sunt acum vitale, mai importante decat viata insasi, decat ORICE! Este convins ca are cea mai puternica motivatie de-a urma aceasta cale. Nu intelege de ce lumea il judeca totusi. Vrea sa traiasca, sa se simta liber, sa aiba senzatia ca poate reusi, iar „drogurile” (cum ii numeau ceilalti pilulele) sunt solutia. Atitudinea oamenilor atat de ostila il determina sa creada ca toti sunt egoisti, ca nu le pasa ce-i cu el. „Oare pamantul se-nvarte numai pentru ceilalti?!…” O constatare dureroasa… „Nu-i nimic” – isi spune cand ajunge-n farmacie – „ma voi descurca singur!” Doar este un luptator,nu?…
Cu minunile tinute strans in palma, pleaca grabit sa gaseasca o banca unde va putea sa-si aline durerea. O gaseste exact langa o intersectie si, detasat de agitatia din jurul sau, inghite pilulele cu o frenezitate ametitoare. Peste doar cateva momente simte cum creste in el o putere colosala, cum durerea dispare, iar totul in juru-i se transforma intr-o oaza a fericirii absolute. „Stiu! Fiecare secunda pulseaza pentru mine, ma iubeste! Simt ca totul mi se inchina! Pot face orice-mi doresc, sunt mai puternic decat credeam! Ce de lume in jurul meu! Sunt oameni veseli azi! Ma bucura soarele si razele lui sunt atat de atragatoare!… Nu sunt singur! Uite, lumea-mi zambeste! De-abia astept s-ajung si acasa sa-i vad pe-ai mei! Erau asa de ingrijorati cand am plecat, iar mie…mie mi-e asa de bine!”
In urma lui oamenii clatina dezaprobator din cap. Pentru el, insa, acele priviri compatimitoare sunt zambete.

Deodata totul se-nnegreste in jurul lui. Trotuarul devine smoala incinsa care-i arde talpile – isi priveste picioarele si constata cu stupoare ca este descult. Cerul se acopera cu o perdea de fum, soarele se topeste, iar din el curge…- nu, nu se-nseala!- curge cenusa… Se uita disperat la chipurile oamenilor deveniti acum monstri cu ranjete inspaimantatoare. Doi dintre ei il fixeaza cu privirea, sufocandu-l:
„- Uita-te la el! Oare cat o fi baut?! Se clatina in continuu. Ce ridicol este!”
„- Lasa-l in plata Domnului! E doar un ratat penibil!”
Despre el vorbesc acei monstri? Nu mai intelege nimic. Fuge! Vrea sa ajunga acasa! Insa, drumul se transforma in foc si nu-l mai duce nicaieri. Deodata totul dispare in cercuri de fum… Ramane singur. „Unde sunt? Pustiu in jurul meu! Am murit?Nu imi mai simt trupul… dar, vai, e plin de rani! Ce-am patit? Ce-i cu mine?”
Si, deodata, simte cum calca pe altceva decat smoala si, cautand sa dezlege misterul, se vede inconjurat de pilule si numai de pilule!… Tot universul lui se metamorfozase intr-un ocean de pastile! „Acum realizez totul, mi-ati inundat viata, m-ati imbatat cu efectul vostru ametitor de dulce, dar distrugator! Va urasc! Dati-mi lumea mea inapoi!!! Dati-mi oamenii, florile, soarele, sufletul! Mi-e dor de viata pe care am piedut-o! Dati-mi zambetul meu si dorinta de a lupta fara voi! Simt cum ma scufund, nu ma mai sufocati, sunt imbibat de voi! Pastile peste tot!… Nu oamenii erau vinovati ca ma judecau, voi m-ati inecat in propria-mi slabiciune! Si nu eram singur, voi m-ati orbit!Nu voi ma faceati mai puternic, erati doar o iluzie dulce… iubeam viata… Acum e prea tarziu!…

Se trezeste brusc, lac de sudoare. Este acasa, in camera lui, in pat. „Am visat! A fost doar un cosmar!… Eu sunt bine! Se linisteste, dupa care se ridica in capul oaselor si – stupoare! – pe biroul lui este flaconul cu pilule. Isi aminteste totul. Intreaga sa viata.
Durerea i se instaleaza din nou in corp. Disperat, ia flaconul si se grabeste spre cosul de gunoi sa-l arunce. Poate reusi singur, fara el…
Se trezeste, insa, ca ia paharul plin cu apa si inghite…tot…!  pt-blog.gif

Reclame
One Comment leave one →
  1. Sky-Hunter permalink
    noiembrie 22, 2007 11:11 am

    ufff, mai puiule … ce urata e lumea fara vise, fara iluzii, fara sperante imposibile, fara imaginatie, fara „frumos” – si serios ca e urata … si ce m-as face eu daca cineva mi-ar lua visele si singura usa o vad intr-un flacon ? L-as suna pe Dumnezeu pe Cosmote, sa pot vorbii cu el cate minute vreau (fiindca am „cent”)

    P.S. Deci avem multe de vorbit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: