Dormi liniştit, prieten drag!

Am tot aşteptat momentul potrivit pentru a scrie acest post. Nu există aşa ceva. Nu ştiu şi nu vreau să-mi iau „adio” de la tine! Pot doar să-ţi promit că nu te voi uita câte zile oi avea!
Azi se împlineşte o săptămână de când ţi-ai pierdut viaţa în această tragedie pe care nu pot, nu am cum, refuz s-o accept şi s-o înţeleg! Astfel de evenimente ar trebui să fie interzise printr-o lege a firii, este absurd ca un tânăr de aproape 21 de ani să moară, d-apoi să moară aşa! Este absurd ca doi părinţi să rămână fără unicul lor copil! Este absurd să-ţi pierzi definitiv un prieten la jumătate de oră după ce ai vorbit cu el! Şi totuşi atât de real…
Nu prea am multe cuvinte. Au secat odată cu lacrimile. E ciudat că pot să zâmbesc din nou deşi mă gândesc la tine în absolut fiecare clipă?! Nu, asta e normal. Dureros de normal, aş spune eu.

”