partir c`est mourir un peu…

nici macar n-am incercat sa dorm… in noaptea asta i-am ascultat lui respiratia si m-am lasat dusa de ganduri in cele mai liniste locuri ale fiintei mele. nu e greu deloc sa ajung repede la ele cand sunt tinuta asa in brate! au trecut aproape cinci luni de fericire, de cand am re-nascut in imbratisarea lui. iar acum, eu si el, suntem nevoiti sa ne luam ramas bun de la apartamentul in care ne-am descoperit si ne-am format doi. in cateva zile ne mutam…

e o dimineata superba. aici si acum ma uit pe fereastra si privesc marea… privesc zborul pescarusilor… ii aud… nu vreau decat sa ma bucur de momentul acesta. o sa am timp destul pentru regrete. atunci cand o sa ma trezesc in zgomotul masinilor si o sa ma “delectez” privind blocuri. da, dar cu el. si asta e tot ce conteaza.

de apartamentul de la malul marii ne vor lega mereu amintirile inceputului nostru. un inceput frumos. armonios. unic. o sa-mi rup o bucata din suflet si o s-o las aici…

dupa aceea, il iau pe el de mana si plecam impreuna spre urmatoarea destinatie.